Festivalul Bujorul de munte Gura Rîului

Print

În zilele de 7 şi 8 iulie 2012 comunitatea din Gura Rîului îşi invită oaspeţii la o nouă ediţie a Festivalului de tradiţii din localitate, Festivalul Bujorul de munte.

 

Festivalul Bujorul de munte, ajuns la cea de-a IX- a ediție,  este unul dintre cele mai importante momente ale anului în care portul românesc, folclorul, dansul şi tradiţile ardeleneşti adună mii de iubitori a aceea ce cu mândrie se poate numi “o culegere” de românism adevărat. Sărbătorit la începutul lunii iulie, bujorul de munte înfloreşte în zona Iezerelor Cindrelului, locul de unde izvorăşte Cibinul şi pe unde ciobanii ardeleni şi-au scris şi şi-au trăit istoria.

„La fiecare ediţie dorim să aducem noutăţi la festival şi să introducem momente noi”, declară primarul Comunei Gura Rîului, dl. Călin Gheorghe. “Şi anul acesta cu sprijinul d-nei Silvia Macrea, director al CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, gurană de-a noastră, ne vom bucura de un program folcloric deosebit, atât specific zonei, cât şi susţinut de invitaţi speciali. Bucătăria tradiţională va fi prezentată de pensiunile din localitate. Noutatea o va reprezenta de această dată programul de jocuri specifice locului, un stand de meştesuguri, un atelier de pictat icoane pe sticlă pentru copii. Şi aşa cum am făcut-o în ultimii trei ani, vom încerca să transmitem şi un mesaj eco participanţilor la festival, rugându-i prin intermediul copiilor din Gura Rîului să aibă grijă de frumuseţile locului unde petrec”, a conchis acesta.

Festivalul este organizat şi anul acesta de către Consiliul Local din Gura Rîului, Primăria Gura Rîului, Consiliul Judeţean Sibiu prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul partenerilor: Asociaţia de Înfrumuseţare a Gurii Rîului, Asociaţia Pensiunilor din Gura Rîului şi Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec.

Pentru detalii şi informaţii despre eveniment vă invităm să urmăriţi zilnic:

http://www.facebook.com/bujorulgr.

http://www.facebook.com/pages/Centrul-Creaţiei-Junii-Sibiu

http://www.traditiisibiene.ro

Evenimente Festivaluri Recomandari

- 1011 vizionari, 2 astazi

Related Posts

Inscriete la Newsletterul Evenimente Sibiu si fi la curent cu evenimentele din Sibiu.
Introduceti adresa de e-mail:
Dupa ce apasati butonul Inscriete, se va deschide o noua casuta, va rugam sa completati si codul care vi se cere pentru confirmare si sa apasati butonul Complete Subscription Recuest. Dupa aceasta inscriere veti primii un e-mail, in care veti primii un link care trebuie sa il accesati pentru a confirma inscrierea la Newsletter .

Lasa un comentariu

sex shop